Ce vremuri trăim… de fapt, dacă mă gândesc mai bine, trăim aceleaşi vremuri cel puţin de la 90 încoace. Ştiţi voi, acea pseudorevoluţie ce a dat frâu liber unei adevărate orgii inteleactualiste. Dacă ar fi să caut un numitor comun între zilele noastre şi acel moment, ar fi prefixul „pseudo”: pseudorevoluţie, pseudopoliticieni, pseudoprivatizări, pseudoreforme, pseudoprosperitate… De unde atâta „pseudo”? Mă întreb dacă vom putea găsi un leac pentru această molimă ce ne infectează până şi fundaţia genetică a poporului, cam şubrezit de altfel de „făcutul de dragoste” cu anii comunismului. Ce semne mai clare a ceea ce tocmai am spus decât unii anagramaţi ce au ajuns să conducă ţara indiferent de coloratura politică. E plin de pseudopoliticieni pe care-i visez noaptea ca pe nişte mucuşi giganţi ce stropesc totul în jur. Momentan toată lumea este dirijată în mod artificial să urască un singur partid, ca şi cum celelalte partide ar fi extraordinare. Se bat toţi cu pumnii în piept şi răcnesc la partidul de guvernământ de parcă atunci când au avut ei frâiele în mâini ar fi făcut ceva. Oare chiar cred ei că aruncând cu fecale în alţii vor deveni ei mai curaţi? Ei, pe dreaq! Nu-i interesează decât să puie mâinile pe putere şi să ne f…ugărească fiecare în stilul propriu şi după pofta p…recară a burduhanelor mereu cu senzaţie de gol. Rezultatul îl consider a fi acelaşi ca şi până acum: clasa intelectuală va fi pe post de hârtie igienică atât pentru pseudopoliticieni cât şi pentru „deştepţii” care găsesc diverse metode de a face bani (muuulţi), ceea ce le dă impresia că sunt deasupra tuturor. Pe scurt, intelectualii ţării, ar fi bine ori să pună mâna pe bâtă, hârleţ etc. şi să iasă în stradă pentru a pune lucrurile la punct, ori să se resemneze de pe acum cu următoarea vorbă: „gândesc, deci sunt un prost”.
