Sorin Baciu

Creion pe carton

În primul rând de unde până unde trecerea de la un an calendaristic la următorul este considerată începerea unui nou an din viaţă? De ce este atât de importantă pentru toată lumea? De ce se bucură toţi urându-şi cât mai mulţi ani de acum înainte? O fi asta cea mai importantă sărbătoare din viaţa unui om?

Practic e vorba de sfârşitul unui ciclu bazat pe criterii matematice ce nu are nici o legătură cu viaţa oricăruia dintre noi. Cel mult am putea admite că e o sărbătoare a întregii omeniri. În cazul ăsta ar fi bine să ne bucurăm că încă existăm prin acţiuni ce nu distrug planeta dar şi pe noi înşine: focuri de artificii, mâncare şi băutură în exces. Dar nu are sens să vorbesc despre asta pentru că oricum omenirea este o adunătură de corpuri ce-şi urmăresc propriile interese generate de incompatibilitatea dintre creierul evoluat şi instinctele pur animalice. Pur şi simplu nu putem privi omenirea ca un tot unitar, prin urmare pentru ce să se bucure pentru supravieţuirea unui alt an calendaristic?

La trecerea de la un an la altul toţi urează omenirii „la mulţi ani”. Dragii mei, din omenire fac parte şi hoţii, violatorii, criminalii, perverşii, idioţii, şarlatanii şi toate celelalte forme maligne ale naturii umane. Le uraţi şi lor să trăiască mult şi bine?

Prin urmare dacă vorbim de oameni, nu o putem face decât privindu-ne ca individualităţi ceea ce mă împinge la concluzia că cea mai importantă sărbătoare din viaţa fiecăruia ar trebui să fie ziua de naştere în care mi se pare firesc să se adreseze urarea „la mulţi ani” pentru simplul motiv că abia atunci începe un an nou de viaţă. Asta doar dacă într-adevăr doriţi să aveţi acel om lângă voi cât se poate de mult, sau… dacă e vreun duşman de-al vostru poate vreţi să-l persecutaţi cât se poate de mult. Adevărata trecere de la un an la altul se face doar în ziua în care s-a născut fiecare.

Marea mea curiozitate este de fapt pentru ce cu ocazia schimbării anului calendaristic se aruncă peste tot în jur cu urarea „la mulţi ani 2010″. Acesta fiind anul în a cărui primă zi scriu acest text. Îşi doresc oamenii să retrăiască 2010 la nesfârşit? De unde ştiu ei cum va fi acest an? Vrea toată lumea ca acesta să fie ultimul an de viaţă ce se va lungi în infinitate după moartea lor? Sau… dacă ţinem cont de ideea că omul este o maşinărie ce se perfecţionează continuu (cel puţin aşa ar fi normal) pe măsură ce trăieşte, ne dorim nouă dar şi celor din jur să rămânem la fel de proşti? Dacă da, atunci urarea s-ar traduce astfel: Doamne fereşte să devenim mai deştepţi. Ne ajunge! Fie ca acest nou an să fie ultimul în care să ni se dezvolte conexiunile neuronale.

Tare simpatici sunt şi cei care se însoară la trecerea dintre ani. Probabil o fac tocmai pentru motivul ca nu cumva unul dintre soţi (de obicei el, spun femeile oftând pline de amărăciune) să uite data când trebuie să-şi serbeze uniunea trupurilor din punct de vedere legal.

Trăim o nebunie ce se vede cel mai bine la trecerea dintre anii calendaristici, doar dacă ştim să privim.

E drept că am cam tras chiulul ultima perioadă şi am neglijat postarea pe blog. Ieri am făcut peisajul de mai jos în tehnica pastelului pe hârtie. De la vernisajul expoziţiei personale am început un desen nud contrejour creion, am făcut un portret din acela clasic şi încă unul l-am început azi dimineaţă pe la vreo 5. A fost o perioadă în care m-am aplecat mai mult creaţiei scriitoriceşti.

Dintre toate relaţiile ce le-am avut, cea mai recentă, care nici bine ce nu a început că se şi termină la voinţa ei bruscă, irevocabilă şi incertă, m-a pus pentru prima oară în viaţă în situaţia în care să mă întreb ce [cenzură din două cuvinte] vrea fata asta? Povestea e deosebit de scurtă şi să nu vă imaginaţi că voi scrie ceva care să o desconspire, dar e cu atât mai interesantă cu cât ea a fost cea care m-a căutat, a făcut cercetare pe internet de a afla despre mine şi tot ea a fost cea care a transmis semnalele de flirt. Nu mă mai întâlnisem niciodată cu o astfel de situaţie, aşa că în cele trei zile am analizat cu atenţie fiecare mişcare şi situaţia per ansamblu spre a descoperi înspre unde merg treburile. Nu vă gândiţi că apucarăm să facem fitnes împreună. Concluzia în urma analizei tuturor datelor problemei din tot acest timp mă conduc spre trei posibile concluzii pe care, aţi ghicit, le voi ţine pentru mine. Dacă ar fi acceptat să avem o discuţie ca între doi oameni responsabili, discuţie ocolită cu înverşunare,  prin care să clarificăm situaţia, două din aceste concluzii ar fi picat. Chiar mi-ar fi făcut plăcere să discutăm ca doi oameni mari indiferent de rezultat, pentru că e o fată inteligentă, însă dacă nu se poate, asta e. Ce vreau să vedeţi din această poveste care de fapt e rezumatul rezumatului rezumatului (nu am scris din greşeală ultimul cuvânt de două ori) este că din absolut orice poate ieşi ceva bun. De această dată e vorba de un desen umoristic ce-l ataşez mai jos.

Să auzim de bine!

PS: pentru toţi cei care mă cunosc… nu-mi cereţi detalii pentru că nu le veţi primi. Prin urmare, din respect pentru cele două personaje ale poveştii, scutiţi-mă de la a vă refuza să vă ofer răspunsuri ce nu vă privesc. Vă mulţumesc anticipat.

A trecut şi vernisajul expoziţiei personale de artă plastică.

Mulţumesc domnului Ionel Corjan şi doamnei Oana Hrişcă pentru că au acceptat să facă deschiderea expoziţiei.

Din păcate, nemairămânându-mi timp pentru partea organizatorică şi de publicitate din cauza lucrului intensiv, prea mulţi oameni nu au aflat decât prea târziu de acest vernisaj. Acuma, cum să spun, important e ca oamenii să vadă expoziţia în cele din urmă. M-a impresionat plăcut faptul că am văzut o grupă din elevii ce i-am avut la Liceul de artă că au dat din coate şi au ajuns la vernisaj chiar dacă pentru asta au fost nevoiţi să chiulească două ore de la şcoală. Vă mulţumesc tuturor celor ce aţi venit.

Nu sunt într-o stare în care să pot înşira multe cuvinte, ultimele două luni de nesomn continuu îşi fac efectul iar creieraşul îşi cere dreptul la o odihnă lungă.

Expoziţia, sub numele de “Trăiri şi revelaţii”,  cuprinde nu mai puţin de 53 de lucrări: grafică, pictură în ulei şi pictură în aerograf.

Inserez câteva poze şi plec la culcare.

Vă invit la vernisajul expoziţiei personale de pictură miercuri, 11.11.2009, ora 17.00 în corpul A al Universităţii “Ştefan cel Mare” Suceava.

Mulţumesc pe această cale lui Andrei Codrean, preşedintele asociaţiei FIRESC din cadrul instituţiei mai sus numite, pentru invitaţia de a veni cu o expoziţie în cadrul primei ediţii UNIFEST în Suceava. Povestea e foarte scurtă. Într-o zi urma să mă întâlnesc la mine în atelier cu un prieten care mă întreabă la telefon dacă poate veni cu cineva. Acel cineva avea să mă sune după un timp, probabil o lună sau chiar două, şi să-mi facă invitaţia de a expune.

Mai jos pun afişul întregii desfăşurări, ce l-am făcut special pentru ei.

Expoziţia cuprinde lucrări de grafică, de pictură în ulei şi de pictură în aerograf.

Pictură pe pânză, tehnică mixtă, 50/70 cm, înrămat, semnat şi datat în dreapta jos.

O cască de motociclist streetfighter.