Sorin Baciu

Se pare că pe 13-14 martie voi fi prezent la Bucureşti pentru a face un workshop de aerografie în cadrul 4tuning festival la Romexpo. Cei care doriţi să mă vedeţi pictând, mă puteţi vedea acolo.

PS: la vremea aceea fi-voi pieton deja

Bună! Aici vă vorbeşte pictorul. Bine m-aţi găsit şi regăsit. După titlul acestei scrieri, vă spuneţi cu siguranţă că merită să citiţi mai departe, curioşi mici ce sunteţi care doriţi să aflaţi tainele culorilor! Vă voi vorbi doar despre semnificaţia unei singure culori: roşul. Roşul are o semnificaţie duală, putând reprezenta atât viaţa (sângele) cât şi moartea (sângele vărsat). Roşul în ideea de sânge e culoarea care animă, care asigură energia necesară mişcării şi alimentării organelor şi muşchilor cu oxigen sau a vistieriei statului cu bani. De asemenea roşul e un simbol al forţei şi al puterii.

Probabil că unii chiar se simt puternici când trec pe roşu. Ei bine, eu doar mă grăbeam pentru a nu lăsa oamenii să mă aştepte. Nu e frumos să ţii lumea în loc. Pe deasupra mă şi enervasem în trafic datorită unor şoferi care ar trebui să-şi conducă doar nevestele la braţ spre teatru, aşa că am călcat surcica până la podea şi dus am fost. Asta până când în oglinda retrovizoare văd nişte lumini cu semnificaţii exclusiv rutiere. Trag frumos pe dreapta şi mă las amendat. Trecusem pe roşu. Asta e. În timp ce mi se scria procesul verbal dau un telefon pentru a-mi anunţa întârzierea şi aflu că de fapt mă grăbeam absolut degeaba. Poliţistul era tânăr şi părea a fi un tip demn de a fi respectat, lucru confirmat mai apoi de nişte prieteni ce-l cunosc.

Semnificaţia culorii roşu se pare că nu e doar duală ci chiar se şi metamorfozează în funcţie de scaunul pe care stai, ba chiar mai mult decât atât, îţi metamorfozează şi densitatea conţinutului portofelului. Roşul e culoarea care-ţi spune uneori: „stai, fraiere, pe loc” sau chiar „hocus pocus, pietonus te transformatus”.

Mai am câteva zile ca şofer în baza unei adeverinţe, după care devin peste noapte pieton pentru o perioadă. De la fericitul incident, era să mă ciocnesc de un idiot la acelaşi semafor care neîncadrat pe banda corespunzătoare a virat brusc de tot în faţa mea şi mă gândesc la ziua în care tot acolo trecusem eu pe roşu fără a periclita viaţa nimănui pentru că era pustiu, sau ieri un alt şofer deranja întreaga circulaţie pentru a face un viraj la stânga nepermis încălcând şi un marcaj ce nu trebuie încălcat, iar o maşină de la circulaţie trece liniştită pe lângă ocolind viţelul respectiv pentru a nu intra în el… Asta e… se mai întâmplă. Să mai spun de cazul în care era să mor strivit de remorca unui trailer sau multe altele doar pentru că îmi conduceam maşina regulamentar şi preventiv totodată pentru respectivele sectoare de drum?

ce mai poţi spune?…

Creion pe carton

În primul rând de unde până unde trecerea de la un an calendaristic la următorul este considerată începerea unui nou an din viaţă? De ce este atât de importantă pentru toată lumea? De ce se bucură toţi urându-şi cât mai mulţi ani de acum înainte? O fi asta cea mai importantă sărbătoare din viaţa unui om?

Practic e vorba de sfârşitul unui ciclu bazat pe criterii matematice ce nu are nici o legătură cu viaţa oricăruia dintre noi. Cel mult am putea admite că e o sărbătoare a întregii omeniri. În cazul ăsta ar fi bine să ne bucurăm că încă existăm prin acţiuni ce nu distrug planeta dar şi pe noi înşine: focuri de artificii, mâncare şi băutură în exces. Dar nu are sens să vorbesc despre asta pentru că oricum omenirea este o adunătură de corpuri ce-şi urmăresc propriile interese generate de incompatibilitatea dintre creierul evoluat şi instinctele pur animalice. Pur şi simplu nu putem privi omenirea ca un tot unitar, prin urmare pentru ce să se bucure pentru supravieţuirea unui alt an calendaristic?

La trecerea de la un an la altul toţi urează omenirii „la mulţi ani”. Dragii mei, din omenire fac parte şi hoţii, violatorii, criminalii, perverşii, idioţii, şarlatanii şi toate celelalte forme maligne ale naturii umane. Le uraţi şi lor să trăiască mult şi bine?

Prin urmare dacă vorbim de oameni, nu o putem face decât privindu-ne ca individualităţi ceea ce mă împinge la concluzia că cea mai importantă sărbătoare din viaţa fiecăruia ar trebui să fie ziua de naştere în care mi se pare firesc să se adreseze urarea „la mulţi ani” pentru simplul motiv că abia atunci începe un an nou de viaţă. Asta doar dacă într-adevăr doriţi să aveţi acel om lângă voi cât se poate de mult, sau… dacă e vreun duşman de-al vostru poate vreţi să-l persecutaţi cât se poate de mult. Adevărata trecere de la un an la altul se face doar în ziua în care s-a născut fiecare.

Marea mea curiozitate este de fapt pentru ce cu ocazia schimbării anului calendaristic se aruncă peste tot în jur cu urarea „la mulţi ani 2010″. Acesta fiind anul în a cărui primă zi scriu acest text. Îşi doresc oamenii să retrăiască 2010 la nesfârşit? De unde ştiu ei cum va fi acest an? Vrea toată lumea ca acesta să fie ultimul an de viaţă ce se va lungi în infinitate după moartea lor? Sau… dacă ţinem cont de ideea că omul este o maşinărie ce se perfecţionează continuu (cel puţin aşa ar fi normal) pe măsură ce trăieşte, ne dorim nouă dar şi celor din jur să rămânem la fel de proşti? Dacă da, atunci urarea s-ar traduce astfel: Doamne fereşte să devenim mai deştepţi. Ne ajunge! Fie ca acest nou an să fie ultimul în care să ni se dezvolte conexiunile neuronale.

Tare simpatici sunt şi cei care se însoară la trecerea dintre ani. Probabil o fac tocmai pentru motivul ca nu cumva unul dintre soţi (de obicei el, spun femeile oftând pline de amărăciune) să uite data când trebuie să-şi serbeze uniunea trupurilor din punct de vedere legal.

Trăim o nebunie ce se vede cel mai bine la trecerea dintre anii calendaristici, doar dacă ştim să privim.

E drept că am cam tras chiulul ultima perioadă şi am neglijat postarea pe blog. Ieri am făcut peisajul de mai jos în tehnica pastelului pe hârtie. De la vernisajul expoziţiei personale am început un desen nud contrejour creion, am făcut un portret din acela clasic şi încă unul l-am început azi dimineaţă pe la vreo 5. A fost o perioadă în care m-am aplecat mai mult creaţiei scriitoriceşti.

Dintre toate relaţiile ce le-am avut, cea mai recentă, care nici bine ce nu a început că se şi termină la voinţa ei bruscă, irevocabilă şi incertă, m-a pus pentru prima oară în viaţă în situaţia în care să mă întreb ce [cenzură din două cuvinte] vrea fata asta? Povestea e deosebit de scurtă şi să nu vă imaginaţi că voi scrie ceva care să o desconspire, dar e cu atât mai interesantă cu cât ea a fost cea care m-a căutat, a făcut cercetare pe internet de a afla despre mine şi tot ea a fost cea care a transmis semnalele de flirt. Nu mă mai întâlnisem niciodată cu o astfel de situaţie, aşa că în cele trei zile am analizat cu atenţie fiecare mişcare şi situaţia per ansamblu spre a descoperi înspre unde merg treburile. Nu vă gândiţi că apucarăm să facem fitnes împreună. Concluzia în urma analizei tuturor datelor problemei din tot acest timp mă conduc spre trei posibile concluzii pe care, aţi ghicit, le voi ţine pentru mine. Dacă ar fi acceptat să avem o discuţie ca între doi oameni responsabili, discuţie ocolită cu înverşunare,  prin care să clarificăm situaţia, două din aceste concluzii ar fi picat. Chiar mi-ar fi făcut plăcere să discutăm ca doi oameni mari indiferent de rezultat, pentru că e o fată inteligentă, însă dacă nu se poate, asta e. Ce vreau să vedeţi din această poveste care de fapt e rezumatul rezumatului rezumatului (nu am scris din greşeală ultimul cuvânt de două ori) este că din absolut orice poate ieşi ceva bun. De această dată e vorba de un desen umoristic ce-l ataşez mai jos.

Să auzim de bine!

PS: pentru toţi cei care mă cunosc… nu-mi cereţi detalii pentru că nu le veţi primi. Prin urmare, din respect pentru cele două personaje ale poveştii, scutiţi-mă de la a vă refuza să vă ofer răspunsuri ce nu vă privesc. Vă mulţumesc anticipat.