Sorin Baciu

Ea şopteşte frumoasă rozând cu colţul ochiului pilonul cel mai de preţ al lumii. De fapt, al regnului animal din care facem parte cu o mirifică inconştienţă. Mă uit la ea ca un eunuc cuprins de miresmele domniţelor păşind cu duioşie spre scăldătoare pentru prima oară în ultimii ani. Ce a putut să-mi şoptească, numai ea ştie. Cert este că pe faţa ei puteam citi cu o claritate orbitoare suspinele repetate cu o noapte înainte când prietenul meu a condus-o acasă de la petrecerea de unde nu a plecat nimeni pe o singură cărare, lucru interesant pentru că toate cărările pe care mergeau fiecare, nu s-au unit într-una singură nicicum deşi exista o singură uşă.

Cu o mişcare demnă de balet, îmi ridic braţul stâng, apoi încet braţul drept şi-mi miros subţioarele. Ea îşi muşcă galant buza de jos şi-şi prinde maieul convulsiv de-l forţează-n jos. Un sân aproape că-i ieşise pe-afară. Brusc mi-am amintit că am lăsat ceainicul pe foc. Prin urmare mă îndrept încet spre bucătărie. Uitasem… asta a fost cu două seri înainte. Oprit în faţa aragazului ce era rece ca o piatră mă întrebam ce mi-o fi putut şopti, aşa că m-am întors la ea. Am avut o vizibilă tresărire. Se uita la mine cu totul altfel şi pentru un moment chiar nu am recunoscut-o, dar mi-am venit în fire şi i-am pus întrebarea: „ce voiai să-mi spui?”.

Tot ce-mi mai amintesc a fost că în secunda următoare m-a străbătut un fior apocaliptic însoţit de o viziune stranie a simbolismului vizual al purităţii: lumina metafizică. Când m-am trezit într-un final, aveam hainele rupte şi odată cu ele şi bucăţi mari din carne. Cred că era mai bine dacă nu aş fi făcut un ceai.

Vă prezint o bicicletă ce am pictat. Dungile portocalii sunt făcute cu culoare fluorescentă ce în poze nu se vede ca în realitate.

Ştiind că mulţi sunt curioşi cum se pictează cu aerograful, voi pune fotografii pe măsură ce pictura avansează.

Şi uite aşa or început chiţibuşărerile…

… … …

……….

foarte aproape de final:

……………………………………………………………………………….

de acum trebuie doar de lăcuit

mai jos e semnătura

Şi finalul lăcuit tot frumos:

Ce vremuri trăim… de fapt, dacă mă gândesc mai bine, trăim aceleaşi vremuri cel puţin de la 90 încoace. Ştiţi voi, acea pseudorevoluţie ce a dat frâu liber unei adevărate orgii inteleactualiste. Dacă ar fi să caut un numitor comun între zilele noastre şi acel moment, ar fi prefixul „pseudo”: pseudorevoluţie, pseudopoliticieni, pseudoprivatizări, pseudoreforme, pseudoprosperitate… De unde atâta „pseudo”? Mă întreb dacă vom putea găsi un leac pentru această molimă ce ne infectează până şi fundaţia genetică a poporului, cam şubrezit de altfel de „făcutul de dragoste” cu anii comunismului. Ce semne mai clare a ceea ce tocmai am spus decât unii anagramaţi ce au ajuns să conducă ţara indiferent de coloratura politică. E plin de pseudopoliticieni pe care-i visez noaptea ca pe nişte mucuşi giganţi ce stropesc totul în jur. Momentan toată lumea este dirijată în mod artificial să urască un singur partid, ca şi cum celelalte partide ar fi extraordinare. Se bat toţi cu pumnii în piept şi răcnesc la partidul de guvernământ de parcă atunci când au avut ei frâiele în mâini ar fi făcut ceva. Oare chiar cred ei că aruncând cu fecale în alţii vor deveni ei mai curaţi? Ei, pe dreaq! Nu-i interesează decât să puie mâinile pe putere şi să ne f…ugărească fiecare în stilul propriu şi după pofta p…recară a burduhanelor mereu cu senzaţie de gol. Rezultatul îl consider a fi acelaşi ca şi până acum: clasa intelectuală va fi pe post de hârtie igienică atât pentru pseudopoliticieni cât şi pentru „deştepţii” care găsesc diverse metode de a face bani (muuulţi), ceea ce le dă impresia că sunt deasupra tuturor. Pe scurt, intelectualii ţării, ar fi bine ori să pună mâna pe bâtă, hârleţ etc. şi să iasă în stradă pentru a pune lucrurile la punct, ori să se resemneze de pe acum cu următoarea vorbă: „gândesc, deci sunt un prost”.

Frumos, foarte frumos. A fost aşa cum îmi place: cu mult noroi. Am făcut şi câteva poze visând că undeva pe viitor voi concura şi eu cu Cazanozaurul, drăguţul ARO 10.4 (nu râdeţi că nu e glumă ) care doreşte la rândul lui un stomac nou (motor).

În acest sfârşit de săptămână, 15-16 mai 2010, voi fi prezent în Cluj pentru a picta cu aerograful în faţa publicului venit pentru Campionatul internaţional de drift KOE (King of Europe) la Polus Center. Să ne vedem cu bine!

În plină contemporanitate ocupată poate puţin exagerat de integrarea lumii homosexuale în societate, de parcă ar fi rupte una de cealaltă, Academia Română Habar N-am caută să obişnuiască pe muritorul de rând în mod subliminal cu pseudoproblemele sexualităţii, deşi manifestarea acestei preocupări a lor întru veşnică disculpabilizare a celor ce habar nu au să vorbească limba română a venit după o invenţie integratoare a ideii de homosexualitate apreciată pe scară largă de foarte mulţi. E vorba de magicele şi delicioasele pliculeţe „trei în unu” pe care le savuraţi plini de inocenţă la birou, acasă etc. Probabil că Academia Română Habar N-am, vrând să nu se lase mai prejos cu noile tendinţe sociale, şi-au contractat nervul cerebralo-intuitiv şi au propus emiterea unui nou DOOM (Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic), în care am descoperit cu satisfacţie intelectuală legalizarea „cireşilor” ca fruct. După cum ştim cu toţii, „un cireş”, „doi cireşi” semnifică arborele dătător de biluţe roş şi zemoase ce poartă denumirea de „cireşe”. Prin urmare, nu vă miraţi dacă, mergând la o pepinieră, cereţi doi cireşi şi primiţi o punguţă cu două biluţe roş, adică două cireşe. Problema nu e doar amuzantă. Ea are un substrat profund filosofic şi mitologic. Încercând să aflu logica acestei schimbări lingvistice, dar fără a-i acuza de tentativă de disculpabilizare a prostiei, am ajuns la concluzia că avem de a face cu trei ipostaze a cireşelor.

Vă rog să citiţi cu atenţie şi să memmoraţi ceea ce urmează să scriu, pentru a nu avea surprize neplăcute când întorşi de la piaţă deschideţi punga cu biluţele roşii (nu le spun altfel, pentru a nu produce confuzii):

1 kg cireşi = 1 kg cireşe cu viermişor

1 kg cireşe = 1 kg cireşe care şi-au pierdut viermişorul şi au rămas cu găurică

1 kg androgino-cerasus = 1kg cireşe care nu au şi nici nu au avut viermişor vreodată („cerasus” este denumirea din latină pentru vechea „cireaşă”)

Aşadar, dacă aveţi copii mici şi nu doriţi să-i învăţaţi cu prostii, aveţi grijă maximă ce cereţi la tarabă. Doar nu aţi vrea să vă surprindeţi fetiţa jucându-se cu viermişorul vreunui cireş, sau băieţelul cu găurica vreunei cireşe. Cereţi mai bine un kg de androgino-cerasus. Mâine, poimâine ne vom trezi cu legi noi ce vor interzice comercializarea către minori a cireşelor şi a cireşilor, ei/ele fiind acoperite cu câte un şerveţel în aşteptarea clienţilor.

Am finalizat de pictat acu’ ceva (vreo 2)  zile o chitară foarte veche. Provocarea a fost să o pictez ignorând faptul că starea ei fizică cerea o recondiţionare serioasă. Proprietarul ei avu o singură dorinţă: pe spate să apară chipul lu’ nenea Freud. Cam aşa arată. Urmează a-i fi montate corzile.